Pe data de 10 Mai 1866 Carol I a fost înscăunat ca Domnitor al României.
Cu 11 ani mai târziu, pe data de 10 Mai 1877 România își declară Independența față de Imperiul Otoman.
Peste încă 4 ani, pe 10 Mai 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României.
10 Mai a fost ziua națională a României între 1866 și 1948.
Mai jos este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri care surprinde aceste momente:
10 Mai
de Vasile Alecsandri
A venit din munți un vultur
Si ne-a zis: -„Români eroi,
Știu un prinț viteaz și tânăr
Ce-ar veni cu drag la voi,
Dacă vreți vi-l dau ca Vodă”.
Noi cu toții: -„Să ni-l dai”.
Și ne-a dat pe Vodă CAROL,
Într-o zi de 10 Mai.
Și-a venit vulturul iară
Și ne-a zis: -„Popor Român,
Ești viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam păgân?
Fă-te liber, dezrobește-ți
Mândra țara ce o ai”.
Și noi liberi ne făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.
Vulturul venit-a iarăși
Și ne-a zis: -„Popor Român,
Ați luptat cumplit la Plevna
Duși în foc de-a vostru Domn,
Vrednic e să-l faceți Rege,
Într-o țară ca în rai”.
Și noi rege îl făcurăm
Tot în zi de 10 Mai.
Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic țării noastre,
Libertate și Regat.
Ridicați cu toții glasul
De prin șesuri, de prin plai,
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai!
Vă iubesc pe toți