„E frig de crapă pietrele”, cum spune o vorbă din popor. Da, avem parte de o iarnă cu un mare minus. Zăpada scârțâie sub picioare și-mi aduc aminte de iernile când eram mic și făceam cazemate. Nu făceam doar noi, cei mici, ci și ăia mari, mai ales ei. Cetățile noastre aveau și scaune, pentru că de, trebuia să te odihnești un pic după atâta osteneală. Era frig, dar era și multă zăpadă și multă veselie. Erau și oameni de zăpadă și copii plini de zăpadă.
Aveam un derdeluș în spatele blocului, în fața ghenei de gunoi, unde ne dădeam pe gheață în voie. În voie până a doua zi, când femeia de serviciu ne turna apă cu sare și ne strica ghețușul. Evident că ea câștigase doar o bătălie, căci la prânz apărea iar gheața.
În parc nu aveai loc să te dai pe derdelușurile de acolo, și nu erau puține.
Am fost ieri cu prietenii „de la bloc” în parc să vizităm derdelușurile de acolo. La ora 21:30 era pustiu. Nu era nimeni acolo, în afară de noi cinci și trei câini.
Bine, bine, e frig de crapă pietrele, dar oare atunci nu era frig?
Sunt convins că oricât de cald ar fi în fața computerului, nu e mai cald decât atunci când stai la coadă să te dai pe derdeluș sau când mănânci zăpadă.
Vă iubesc pe toți
