miercuri, 13 aprilie 2011

Șapte dintr-o lovitură

Se pare că noi, bucureștenii, vom fi invitați la "Referendumul privind legea Capitalei". Pe 19 iunie vom răspunde la întrebarea din referendum care este de fapt... șapte întrebări.
În primul rând, e referendum sau sondaj de opinie?
Acum, hai să ne gândim un pic la ce s-ar putea întâmpla în urma acestor întrebări:
  1. "Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?"
     NU - O să se dezvolte mai bine după ce am răspuns la această întrebare? Cum?
  2. "Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o administraţie?",
    NU 
  3. "Vă doriţi o Capitală cu şase sectoare şi şapte administraţii?",
    NU - Dacă în urma referendumului o să iasă NU la ambele întrebări, sau dacă o să iasă DA la ambele, o să se organizeze turul II?
  4. "Sunteţi mulţumiţi de curăţenia în Capitală?",
    NU - O să arunce lumea mai puțin pe jos? Cresc amenzile? Crește numărul de oameni de la salubrizare? Ce-o să se întâmple?
  5. "Vă doriţi o arhitectură unitară pentru Bucureşti?",
    NU - N-or să mai existe PUG-uri?
  6. "Sunteţi de acord cu reducerea cheltuielilor aparatului administrativ?"
    DA - Cum vor scădea cheltuielile? Se va fura mai puțin? Se vor da oameni afară? Vor lucra funcționarii pe întuneric pentru a economisi energie electrice? Se vor îmbrăca mai gros pe timp de iarnă și vor opri căldura în instituții?
  7. "Sunteti de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general şi CGMB?".
    NU - De cine o să fie condus Bucureștiul dacă n-o să fie condus de primarul general și CGMB?
    DA - Bucureștiul nu e deja condus de primarul general și CGMB?
În concluzie, ce efecte vor produce răspunsurile la cele 7 întrebări, atât luate separat cât și împreună?

Varianta cealaltă ar fi fost doar o singură întrebare care mi se pare poate produce rezultate clare:  
"Sunteţi de acord cu centralizarea administrativă prin transferul de atribuţii de la primăriile de sector către CGMB?".
DA - atunci se transferă atribuțiile de la primăriile de sector către CGMB, adică se produce o schimbare
NU - atunci nu se transferă atribuțiile de la primăriile de sector către CGMB, deci rămâne ca acum.

E, dar nu e mai clar cu șapte întrebări decât cu una singură?

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu