Cum mergeam eu, ca de cele mai multe ori, spre muncă am realizat în cele 30 de minute că știu din ce în ce mai puține despre ceea ce mă înconjoară. Ascultam în drumu-mi cântecul păsărelor, dar dacă m-ar fi întrebat cineva ce aud n-aș fi putut să răspund cu siguranță, nici măcar cu aproximare. Aș fi putut să zic că sunt ciocârlii, cinteze sau privighetori. Mă gândeam că n-aș ști să le deosebesc nici dacă mi-ar pune cineva pistolul la tâmplă. Nu e relevant cine/ce cântă, aș putea să răspund că ”eu nu strivesc corola de minuni a lumii, și nu ucid cu mintea tainele ce le întâlnesc”, dar aceste taine sunt din ce în ce mai multe. Abia dacă știu să deosebesc copacii pe care-i văd pe drum, darămite păsările. Aș putea să zic că aici e altă faună și floră, dar de fapt îmi dau seama că pe măsură ce avem mai multe mijloace de comunicare și de căutare, cu atât mai puțin știm despre lumea în care trăim. Pot să aflu lejer despre Bosonul Higgins pe Google, dar știu cum să caut ce sunete se aud dintre copacii de pe drum? Poate în curând o să pot da o căutare și să aflu că e un cuc singuratic ce se aude dinspre dudul îmbătrânit, dar până atunci sunt din ce în ce mai neștiutor despre ce se întâmplă în lumea în care trăiesc, fie și pentru o oră din zi.
Știu, ai mei părinți și bunici n-aveau atâtea mijloace de a-și petrece timpul așa că trebuiau să-și umple timpul cu prins de canari și de sticleți, de cățărat prin arțari și salcâmi.
Am evoluat, așa că nu mai contează dacă nu mai știu diferența dintre o orhidee și un crin imperial, dar oare asta e ceea ce ne face mai buni decât cei dinaintea noastră?
Până una alta abia aștept să văd câte like-uri primesc pe Facebook și dacă o să aibă succes mai mare decât cântecul mierlei.
