Pe la piață puteai găsi într-o vreme puteai da peste greutăți sau vreun cântar măsluite, îți arătau mai multe kilograme decât în realitate. Puneai 5 roșii, vânzătorul îți spunea că sunt de fapt 10, și ca să nu te superi, mai putea una de la el, și mai că plecai cu sentimentul că i-ai rămas dator.
Acum câteva zile unul dintre aleșii țării a „scuipat” în direct pe cetățenii țării. A flegmat pe unul dintre drepturile fundamentale ale omului: dreptul la viață. Câte organizații de media și câți jurnaliști și câți colegi parlamentari au sărit să condamne obscenitatea unui astfel de gest? Dacă mor oamenii și ne și p*șăm pe ei poate fi deranjant, dar dacă i se arată curul unuia într-o emisiune unde rar vezi pe cineva îmbrăcat e cu adevărat revoltător și aceia trebuie spânzurați, mai ales dacă printre spânzurați sunt și persoane din opoziție. Cam pe unde-i măsura?
Mircea Badea are o vorbă despre cei care au o astfel de atitudine le spune „curve virgine”. În biblie e cam așa „vezi paiul din ochiul altuia, dar nu vezi bârna din ochiul tău”.
Poate e momentul să mai privim și în oglindă, măcar la sfârșitul zilei, înainte să ne băgăm în pat (cei care au).
Lașitate înseamnă nu numai să eviți sau să fugi, tot lașitate e și dacă nu-ți pasă. - Octavian Paler
miercuri, 15 februarie 2012
vineri, 3 februarie 2012
Iarnă, bun venit!
Până acum o săptămână mai că era să zic că iarna a picat într-o sâmbătă. Se pare că între timp iarna chiar a fost ca iarna și încă nici n-a început bine.
Și iată încălzirea globală cum ne-a prins pe noi și întreaga Europă.
Și iată încălzirea globală cum ne-a prins pe noi și întreaga Europă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)